Jurnalul continua la fel ca si calatoria mea in cautarea fericirii. Sunt inca prea imatur ca sa imi dau seama ce e aceea fericire deplina, sunt in cautarea ei, dar totusi sunt departe de a imi da seama ce este aceasta. Deocamdata pentru mine definitia fericiri e sa fiu cu ea, sa o pot vedea in fiecare dimineata sa o pot saruta in momentu in care deschide ochii, sa o pot tine in brate cand plange … se poate sa gresesc, dar vreau sa stiu, sa stiu ca acesta e raspunsul sau nu, sa stiu daca drumul meu a luat sfarsit sau nu.
Am pornit la drum in cautarea unui raspuns universal, un raspuns esential existentei mele. Aveam sa gasesc fericirea sau o alta deceptie in aceasta cautare? La inceput ma gandeam ca aveam sa plec in cautarea acestui raspuns cu prietenul meu foarte bun, dar dupa trezirea din somnul adanc imi dadusem seama ca nu aveam cum sa il implic pe Antenute in cautarea mea, trebuia sa fac asta singur.
Ajuns in satul Fortunei ma simteam ca acasa, era un sentiment atat de familar, ma simteam in siguranta departe de razboaie si probleme. Aici nu existau probleme rasiale, probleme etnice, aici toata lumea era binevenita si tratat ca un membru al familiei. Ajunsesem la locul deschis unde petrecusem ultimele clipe cu Fortuna. Eram cuprins de un sentiment de melancolie, eram fericit in acelasi timp. Oare lucrurile au ramas la fel cum le-am lasat?
Ma indreptam spre scorbura in care se adaposteau pe perioada iernii. Copii se jucau pe cam, batranii stateau la povestile interminatible, barfe dupa parerea mea, iar cei de varsta mijlocie isi vedeau de treaba. Lucrurile nu mai erau cum le lasasem, satul parea pregatit de razboi. Ce se intamplase in tot timpul in care eu am fost plecat?
Inainte sa ajung la adapost o vad, aceasti fiinta gratioasa care se misca printre copii ca o regina, aceasi miscare lina care amana orice durere, dar nu ii mai recunosteam ochii, parca aceasta fiinta vazuse ce e aceea tragedie, nu mai exista inocenta pe fata ei. Oare vazuse ce vazusem si eu, ura si durerea lumii? Ar fi indicat sa ma duc la ea sa vorbesc cu ea? Eu am plecat, eu am lasato, eu am fugit din bratele ei, cum sa ma duc la ea acu?
” Adunate, pentru asta ai venit!”
Ma indrept spre ea, iar privirea ei se indreapta spre mine, simteam ca nu ma mai pot misca, dar in schimbul unei priviri calde ea se uita la mine dupa care fara sa imi acorde nici un fel de atentie se intoarce inapoi la activitatea ei. Ce se intampla? Nu ma recunoaste! Cu siguranta asta este. Cu pasi marunti ma apropiu de ea…eram atat de aproape incat puteam sa simt sarutul ei din ultima noapte petrecuta cu ea, mirosul ei si nu in ultimul rand atingerea ei.
Caracol: “Fortuna?!”
Fortuna: ” Da..”
Caracol: ” Sunt eu, melcul pe care l-ai botezat …”
Din culorile vi de pe fata ei acu se vedeau culori din ce in ce mai palide, parea sa fie uimita dar in acelasi timp confuza
Fortuna: “Caracol…? “
Caracol: “Da..”
Fortuna: “Tampitule…”
Cu lacrimi in ochi ma cuprinse in brate si ma strangea din ce in ce mai tare. Ma simteam iubit, dar aveam sa ma izbesc de un zid, totul era prea frumos ca sa fie adevarat. Simteam cu lacrimi calde imi siroiau pe gat, plangea!
Caracol : ” De ce plangi Fortuna!?”
Fortuna: ” Pentru ca esti un mare dobitoc! Unde ai fost? Ce ai facut? “
Caracol: “Am sa iti povestesc totul mai in colo, acum am nevoie de odihna si de tine..”
Fortuna: ” Primisem stiri ca razboiul se apropia de noi, auzisem ca tu ai murit in acel razboi…Boule!!! De ce nu mi-ai scris? “
Simteam ca ma strange din ce in ce mai tare, siroiul de lacrimi nu se astampara, simteam ca o doare… Pentru ea era o intalnire cu o stafie… Era adevarat nu ii scrisesem nimic in ani lungi, dar adevarul era ca nici nu ma gandeam la ea, eu plecasem in cautarea altei femei….eram dezgustator din acest punct de vedere, dar totusi ea ma primise cu bratele deschise si cu lacrimi in ochi. Ma simteam ca un magar din aceasta cauza.
Caracol: ” Prostanaco, am plecat ….”
Fortuna: ” Taci! Nu vreau sa stiu!”
Cautam o explicatie pe care ea nu vroia sa o auda. Ma simteam bine in bratele ei calde, ma simteam iubit, simteam ca o iubesc si eu, eram fericit, dar parca asta nu era tot. Sentimentul incertitudinii dainuia in adancul meu, parca ma asteptam sa fiu lovit de o stire proasta. In acest moment nimic din toate acestea nu contau. Prin siroiul de lacrimi incercasem sa o sarut, dar in locul buzelor ei calduroase, buzele mele se intalnisera cu obrazul ei, un semn clar ca nimic din ceea ce am lasat eu in urma nu a ramas la fel, la fel cum eu m-am schimbat si lucrurile din trecutul meu s-au schimbat.
