Sunt amintiri care vrem sa le tinem pentru noi, sunt amintiri care pur si simplu ne scapa printre degete, dar nu prentru ca am vrea noi sa facem asa ceva, pur si simplu iti scapa si bineinteles sunt amintiri de care ai vrea sa scapi si nu poti sub nici o forma.
De cand nu am mai pus ceva negru pe alb a trecut ceva vreme, iar acum ma simt inert din punct de vedere al sentimentelor sau al cuvintelor. As vrea sa dau frau liber sentimentelor care dainuiesc in momentul de fata in mine, dar nu gasesc cuvintele necesare. Sunt un melc, hoinaresc de imediat 3 ani pe meleaguri din ce in ce mai necunoscute, am trecut prin atatea si atatea aventuri, dar timpul nu poate fi oprit, iar eu trebuie sa merg mai departe. Fluturasul, cu care sunt de imediat 3 ani, ma tine aproape ca nu cumva intr-o zi sa plec si sa nu mai revin. Poate am sarit prea repede intr-o relatie serioasa cu ea, poate e inca mult prea devreme pentru mine, mult prea devreme pentru a intelege dragostea pe deplin. Totusi o iubesc si nu as pleca undeva si sa nu ma mai intorc, dar asta e tot ce stiu, sa plec dintr-un loc in altul, nu stiu ce inseamna a te stabilii, a dormii peste program in loc sa fugi peste hotare cu arma in spate…
Sunt un melc, iar creierul meu “imens” imi permite sa retin doar o parte din tot ceea ce se petrece in viata mea, iar de aceea m-am decis sa imi pun viata in randuri de cuvinte asezate pe o frunza, doua , trei .. Ma trezesc uneori si ma uit langa mine si o vad pe ea gandindu-ma ce caut aici cand in mine rabufneste dorul de lupta, dorul de a calatorii catre capatul lumii, caci pana la urma lumea asta nu poate fi infinita, trebuie sa se termine undeva. Singurul lucru care ma linisteste de fiecare data cand asta se intampla e un sentiment care imi aminteste ca o iubesc si ca nu pot pleca si asa ma asez inapoi in pat, ma uit cateva minute in gol, iar mai spre seara dupa ce am apucat sa citesc in fuga cateva frunze puse bine, pentru cazuri de genul acesta.
Singura problema este ca timpul isi lasa amprenta si pe frunzele mele, incet incet se degradeaza, iar sincer imi este frica de dimineata in care ma voi trezii si imi voi da seama ca e doar sentimentul meu de dragoste pentru ea si nimic altceva, va fi de ajuns oare? Daca imi va cere mai mult, iar eu voi fi incapabil sa ii ofer asa ceva…
Astazi ne-am ceratat. Motivul certei a fost lipsa mea de atentie fata de ea, dar sincer nu imi dau seama ce mai trebuie sa fac, care este momentul in care trebuie sa fac ceva si de asta ma simt atat de incapabil sa o fac sa se simta iubita, respectata si mai ales protejata. Faptul ca sunt o bruta, lipsit in majoritatea timpului de sentimente prea profunde.
Dar da, a venit primavara, imediat e vara, iar amintirile mele se sterg ca urmele lasate pe plaja dupa o ploaie marunta, incet, incet, graunte cu graunte ..
Fluturas, eu te iubesc si nu as face nimic intentionat sa stric relatia noastra. Arma mea sta inchisa intr-o cutie veche de lemn, sub pamantul rece, iar de atins acum arma ar fi ca si cum as pune mana pe o persoana necunoscuta. Nu se poate, iar sincer momentan prefer sa ramana asa lucrurile.
