Jurnalul Unui Melc

Un melc agitat

May 6, 2009 · Filed under Uncategorized

E 6 si 15 , iar eu nu am dormit toata noaptea, deasupra mea traiesc 2 gandaci de bucatarie, iar astia cand depun oua, pai depun oua. De la 10 seara, ieri seara, pana acuma se fut ca doua animale de la gradina zoologica, care pana acum nu au mai vazut sexul opus si s-au intalnit si in sezonul de imperechere.

Pe la 10 cand au inceput, am zis haide, am sa ma uit la un film, am sa imi iau somn langa fluturasul meu, poate poate facem si noi ceva prostioare pe aici, fiind mai pudici de felu nostru. Da de unde, pana cand mi-am terminat ideea ea era cu spatele la mine si visa, era plecata pe alte meleaguri, cine stie cu ce Chuck Noris facea ea ” prostioare” pe acolo si eu raman treaz acompaniat de simfoniile bucale create de vecina mea, care din cand in cand introduce cate 1 cuvant vulgar printre toate suntele melodice produse.

Ma gandeam la un moment dat sa inregistrez muzica scoasa pe gura femeii, cine stie un now hit la ce muzica se asculta in ziua de azi, dar pana la urma cred ca as fi dat in judecata, fara drepturi de copywrite si toate cele ….

Ma gandesc ca pe la 8 si sper ca pe la 8 cand termina sa ma duc sa imi beau si eu cafeaua cu ei, ca pana la urma ce dumnezeu, sex nu mai fac, iar cu ei am fost toata noaptea.

Ma intalnisem ieri cu vecina in fata magazinului, o vad iesind in fuga, cu ditamai plasa in spate, daca as fi stiut ca toate cele de acolo sunt afrodisiace pentru el, as fi batuto mar.

NOTA: de trecut aceasta data in calendar, la anul sa ma duc la socrii in vizita. Daca mai prind odata imperecherea am sa ma duc cu tot bunul simt sa bat la usa si sa cer eu sa isi puna omu casti daca vrea sa isi asculte femeia urland si injurand, fie ca o cupleaza pe ea la casti fie ca ii dau eu inregistrarea din aceasta noapte. Nu credeati ca am sa intru intre ei, doar fac dragoste… cred?!…sunt si eu cu bun simt si toate cele.

Acum astept cu nerabdare sa se trezeasca fluturasul meu, daca e , dupa o noapte ATAT de lunga, poate poate am sa o conving si eu pe ea sa facem ceva prostioare! Dar daca globul meu prezice viitorul bine, nu cred ca am sa apuc sa imi termin de spus propunerea si ea va fi deja plecata… Pentru cei de la vodafone, m-ati mintit wa!!! viitorul nu suna bine, deloc..

pentru cei care nu lucreaza astazi : HUO, lenesilor, traiti pe spatele altora, RUSINE!

pentru cei care lucreaza astazi : Sunteti niste sclavi, wa, mai leneviti din cand in cand!

Eu in schimb nu imi dau seama inca in ce categorie ma incadrez, eu cred ca le fac pe amandoua, depun efort sa nu ma ridic din pat sa ma duc sa ii bat pe astia doi de sus, dar in acelasi timp lenevesc langa fluturasul meu.

Te iubesc fluture mic

Leave a comment »

Vartej

May 5, 2009 · Filed under Jurnalul melcului

Sunt amintiri care vrem sa le tinem pentru noi, sunt amintiri care pur si simplu ne scapa printre degete, dar nu prentru ca am vrea noi sa facem asa ceva, pur si simplu iti scapa si bineinteles sunt amintiri de care ai vrea sa scapi si nu poti sub nici o forma.

De cand nu am mai pus ceva negru pe alb a trecut ceva vreme, iar acum ma simt inert din punct de vedere al sentimentelor sau al cuvintelor. As vrea sa dau frau liber sentimentelor care dainuiesc in momentul de fata in mine, dar nu gasesc cuvintele necesare. Sunt un melc, hoinaresc de imediat 3 ani pe meleaguri din ce in ce mai necunoscute, am trecut prin atatea si atatea aventuri, dar timpul nu poate fi oprit, iar eu trebuie sa merg mai departe. Fluturasul, cu care sunt de imediat 3 ani, ma tine aproape ca nu cumva intr-o zi sa plec si sa nu mai revin. Poate am sarit prea repede intr-o relatie serioasa cu ea, poate e inca mult prea devreme pentru mine, mult prea devreme pentru a intelege dragostea pe deplin. Totusi o iubesc si nu as pleca undeva si sa nu ma mai intorc, dar asta e tot ce stiu, sa plec dintr-un loc in altul, nu stiu ce inseamna a te stabilii, a dormii peste program in loc sa fugi peste hotare cu arma in spate…

Sunt un melc, iar creierul meu “imens” imi permite sa retin doar o parte din tot ceea ce se petrece in viata mea, iar de aceea m-am decis sa imi pun viata in randuri de cuvinte asezate pe o frunza, doua , trei .. Ma trezesc uneori si ma uit langa mine si o vad pe ea gandindu-ma ce caut aici cand in mine rabufneste dorul de lupta, dorul de a calatorii catre capatul lumii, caci pana la urma lumea asta nu poate fi infinita, trebuie sa se termine undeva. Singurul lucru care ma linisteste de fiecare data cand asta se intampla e un sentiment care imi aminteste ca o iubesc si ca nu pot pleca si asa ma asez inapoi in pat, ma uit cateva minute in gol, iar mai spre seara dupa ce am apucat sa citesc in fuga cateva frunze puse bine, pentru cazuri de genul acesta.

Singura problema este ca timpul isi lasa amprenta si pe frunzele mele, incet incet se degradeaza, iar sincer imi este frica de dimineata in care ma voi trezii si imi voi da seama ca e doar sentimentul meu de dragoste pentru ea si nimic altceva, va fi de ajuns oare? Daca imi va cere mai mult, iar eu voi fi incapabil sa ii ofer asa ceva…

Astazi ne-am ceratat. Motivul certei a fost lipsa mea de atentie fata de ea, dar sincer nu imi dau seama ce mai trebuie sa fac, care este momentul in care trebuie sa fac ceva si de asta ma simt atat de incapabil sa o fac sa se simta iubita, respectata si mai ales protejata. Faptul ca sunt o bruta, lipsit in majoritatea timpului de sentimente prea profunde.

Dar da, a venit primavara, imediat e vara, iar amintirile mele se sterg ca urmele lasate pe plaja dupa o ploaie marunta, incet, incet, graunte cu graunte ..

Fluturas, eu te iubesc si nu as face nimic intentionat sa stric relatia noastra. Arma mea sta inchisa intr-o cutie veche de lemn, sub pamantul rece, iar de atins acum arma ar fi ca si cum as pune mana pe o persoana necunoscuta. Nu se poate, iar sincer momentan prefer sa ramana asa lucrurile.

Leave a comment »

Bun venit la circul numit, CAMPANIA ELECTORALA!

May 22, 2008 · Filed under Uncategorized

Cu fiecare zi care trece se apropie ziua alegerilor electorale. Momentul in care oamenii de rand ar trebuii sa isi aleaga reprezentantii in conducerea poporului, dar aceasta notiune de reprezentanti se pierde cu fiecare generatie. Inainte cu putin timp inainte de alegeri, ies demagogii prin popor in cautarea victimelor, cauta oameni pe care sa ii exploateze. Cum sa ajuti un om necajit doar de dragul unei imagini mai pozitive, mai grav e cum poti sa te lasi pacalit de o astfel de imagine. Un om adevarat cu scopuri cu adevarat umanitare nu va face un act de caritate dupa care sa anunte presa ca nu cumva munca lui sa fie in zadar.

Eu unul nu imi voi exercita dreptul de a vota! Ce avem noi acum nu se mai poate numii drept de vot, canditatii se aleg intre ei, mai lasa unul pentru celalalt in schimbul unor favoruri. Nu vreau sa fiu constrans, nu vreau sa imi fie impus ce sa aleg, nu vrea sa mai aud ca omul ales de mine se imbogateste si isi baga picioarele in noi. Nu sunt prost, doar ca vreau egalitate, daca eu sufar vreau sa sufere odata cu mine, sa stiu prin ce trec, doar asa vad eu ca ma poate reprezenta odata ce a trecut si el prin ce trec eu. Eu ca eu dar sunt multi altii care o duc si mai greu si totusi in ziua de vot ii se cere sa voteze in schimb el dupa aceea nu mai primeste nimic. Sunt oamenii care dorm in strazi, in guri de metrou, in garii si in canale in timp ce altii isi construiesc a 5-a vila. Dupa aceea mai auzi romani pe strada spunand ca romanii nu au bani. Au bani doar ca ideea de egalitate a pierit odata cu sistemul comunist. Nu poti pornii pe picior egal, totul depinde de familia din care te tragi, de cotizatia pe care o aduci societatii cu toate ca salarul tau de abia pune o paine pe masa.

Nu mai votati!! Ajutam la dezvoltarea unui sistem infect care se dezvolta la suprafata cu un centru infect. Dam sentinta unor oameni care au gresit ca s-au nascut in saracie. Vreau sa se dezvolte programele scolare, nu vreau sa invat degeaba cantitativ si nu calitativ. Vreau locuri de munca, nu doar pentru clase superioare, nu mai vreau sa vad ca stau la coada 8 ore pentru un interviu ca sa aud dupa aceea ca fiul nu stiu carui deputat imi ia locul.

Sa nu mai aud de pile, sa nu mai aud de spaga. Nu mai vreau sa vad oamenii batuti pe strada pentru ca nu au altundeva sa doarma.

Sa moara toti reprezentantii poporului si redati puterea oamenilor! Nu ne mai furati si nu ne mai folositi, va ingrasati ca porcii pe banii nostri!

Comments (3) »

Cutii

May 21, 2008 · Filed under Un nou inceput

Am fost intrebat in clasa a 12 -a ce vreau sa fac dupa ce termin cu liceul. Cuprins de orgoliu am deschis si eu gura mea mare, eu voi sapa gropi! La care lumea din jurul meu s-a oprit dintr-o data si s-a uitat mirata la mine. Era o gluma inofensiva, dar acum imi dau seama, suntem creaturi crescute de creaturi mai mari imbracate la costum cu simturi civice prea fine pentru o societatea atat de putreda in esenta. Te nasti, esti pus intr-o cutie, numita patut de maternitate, cresti mai mare esti pus intr-o cutie si mai mare, numita gradinita, de la gradinita mai cresti si ajungi la scoala, e acelasi lucrul cu gradinita doar ca incap mai multi copii intr-o cutie, de la scoala ajungi la liceu, locul in care creaturile acestea micute care sunt prin cutii sunt sortate, creaturi mai inteligente in cutii mai frumoasa iar asa numite rebuturi, pentru ca ele nu se conformeaza cu standardele societatii sunt puse in cutii in stare de descompunere. Din cutia liceu, esti scos, iar daca vrei sa ai un nivel cat de cat modest trebuie sa sari si in cutia facultatii, acolo deja nu mai conteaza cine esti sau cine e familia ta, toata lumea trebuie sa plateasca chiria pentru perioada de sedere in cutie. Dupa ce mai mult de jumatate din viata ti-ai petrecut-o in cutii, esti aproape pe punctul de a termina si cu cutia facultatii si te bucuri si tu pentru ca esti la un pas de libertate, ghici ce, esti pus intr-o alta cutie, iar daca tie iti era ciudat ca ai fost aruncat la scoala cu o gramada de creaturi noi intr-o cutie ciudata, ai sa vezi ca la munca e mult mai greu, pentru ca ajungi sa fi izolat intr-un birou in forma de cutie, pe langa care vor fi amplasate inca 100, dar toate despartite prin ziduri si fara forme de comunicare. Iti termini ziua de munca si la ce te intorci acasa? La nevasta, la copii la o masa calda si la cateva ore petrecute in fata unei cutii numite televizor.

Sunt creaturi, care nu urmaresc tiparul de mai sus, creaturi deosebiti, creaturi care nu mai vor sa urmareasca un tipar, nu mai vor sa fie ca alte 100 de creaturi. Suntem constransi si orbiti de un sistem care se foloseste de noi, un sistem care dupa legile noastre ar trebuii sa ne acorde puterea, in schimb suntem folositi. Acest sistem traieste pe suferinta noastra, ganditi-va bine daca vreti sa deschidetii ochii intr-o cutie.

Cutia- jurnalul unui melc

Comments (1) »

Batranul Nera

April 26, 2008 · Filed under Un nou inceput

Incerc sa urmaresc cursul vietii, dar nu ai cum sa surprinzi momentele care te marcheaza, totul se misca in jurul meu prea repede, vreau sa opresc momente din viata mea sa le pot analiza inainte ca ele sa decurga in mod normal. Sa analizez, sa gandesc si abia apoi sa actionez. Nu pot. Tot ce am invatat din aceasta lectie e ca am de gand as iau o decizie si oricat de buna sau rea ar fi trebuie sa ma tin de ea pana la capat, nu ai cum sa dai inapoi.

Persoanele la care credeam ca tin incep sa realizez ca sunt relatii temporare limitate de un anumit timp. Cum am fost abandonat la nastere, nu imi cunosc familia, nu am simtit protectie intr-o perioada in care nu trebuia sa infrunt realitatea cruda si am crescut un singuratic, crezand ca pe parcursul dezvolatarii mele ma voi schimba si ca intr-un final totul se va schimba spre bine, dar cum inaintez in varsta vad ca lucrurile devin din ce in ce mai grele iar puterile mele devin din ce in ce mai limitate. Ceea ce e mai rau si mai grav pentru mine e ca prietenii pe care i-am facut pe parcurs incep sa dispara, unul cate unul in functie de timpul acordat pentru fiecare pe acest pamant. Pentru fiecare deces simt cum o parte din mine se duce odata cu ei, cum fiecare amintire din trecut legata de ei imi bantuie prezentul.

Cea mai recenta pierdere a fost un vechi prieten, un melc batran si intelept. Cu toate ca nu aveam legaturi de sange batranul ma luat sub acoperisul sau intr-o noapte dupa ce m-a gasit inconstient pe un camp de lupta. A avuit grija de ranile mele , m-a hranit si in cele din urma mi-a oferit un adapost si un loc de munca la ferma lui. Era o creatura singuratica, nu indraznisem sa il intreb de ce, ma simteam cumva dator fata de el dupa ce a avut grija de mine asa ca m-am decis sa raman ceva timp sa il ajut la munca de zi cu zi de acolo. Dupa 5 ani ma atasasem atat de mult de batran, era tatal pe care nu l-am avut niciodata, gasisem alinare si liniste sufleteasca in el. In acesti 5 ani batranul mi-a marturisit ca a fost casatorit si ca a avut 3 baietii, dar pe vremea lui razboiul era mai grav, mai crud si regulile de abordare erau total diferite. ” Nimic nu este adevarat si totul este permis ” era o vorba de a lui cu care reusea sa descrie tot ce s-a intamplat. Dupa ce luptase mai multi ani de zile intr-un razboi pornit pe divergente economice batranul a primit o scrisoare cum orasul in care el se afla era sub dominatia atacatorului. Pana sa ajunga acasa la familia lui, aceasta fusese executata pentru tradare fata de imperiu, armata si regina. De atunci traieste o viata singuratica, muncind pamantul pentru hrana, rupt de restul lumii, respectand doar regulile lui.

Ajungand la varsta la care ar trebuii sa privesti inapoi si sa fi multumit de tot ceea ce ai reusit sa indeplinesti si sa lasi toata munca ta mostenire odraslelor carora le-ai daruit viata, batranul devenea din ce in ce mai trist, fusese abandonat si de familia care o mai avea, era singur, iar acum in ultimul ceas de viata privind inapoi se simtea dezamagit de tot.

Batranul: ” Am luptat, am muncit toata viata mea ca un sclav si pentru ce sau pentru cine ? ”

Cu lacrimi in ochi privea un punct fix, parca lovit de un moment de luciditate.

Caracol : ” …”
Nu aveam cuvinte, nu stiam ce trebuia sa spun, singurul lucru care imi trecea prin minte era ca el e imaginea mea intr-un viitor scurt.

Batranul: ” Nu incerca sa imi explici sau sa imi oferi o perspectiva mai buna asupra lucrurilor, sunt constient de ceea ce am facut, lasa-ma sa mor cu gandul ca stiu ce am facut in viata asta ”

Caracol: ” Trebuie sa te impaci cu tine insuti, pentru pacea ta sufleteasca”

Batranul: ” Caracol, esti inca prea tanar, nu face aceasi greseala ca mine, sunt un batran prost care a ales sa ramana singur iar acum culege recolta dupa munca sa, singuratatea e un camp imens, iar eu culeg de pe el de multi ani…”

Avea dreptate…

Batranul: ” Singurul lucru de care pot spune ca sunt mandru, esti tu baiete… Vreau sa iti cer ceva daca nu e prea mult. Eu nu am mostenitorii, iar numele meu nu va merge mai departe, nu am bani sa iti las, nu am aur sau avere, singurul lucru pe care ti-l pot lasa e numele meu, iar ultima mea dorinta ar fi sa il porti cu mandrie. ”

Caracol : ” …as fi onorat sa pot face asta…”

Batranul : ” Ai fost o binecuvantare pentru un batran pe patul de moarte Caracol Nera…”

Si cu ultima suflare inchide usor ochii, alunecand in somnul vesnic.

Leave a comment »

Prolog

March 5, 2008 · Filed under Un nou inceput

Au trecut multi ani de cand am vazut-o pe Fortuna ultima data. Ii simteam lipsa si ii duceam dorul, dar durerea care o tineam undeva ascunsa in mine nu eram pregatit sa o ridic din nou la suprafata. Speram ca pana acum sa ii pot da uitare complet. Speram sa nu ma apuc din nou sa scriu. Faptul ca m-am hotarat sa imi continui povestea nu imi demonstreaza decat ca inca nu am reusit sa o scot cu totul din mintea mea, parca nici nu as vrea.

Sunt atat de confuz, ma uit in jurul meu, ma vad singur in pustietate. Unde imi sunt prieteni, de ce fug de ei? Am gasit un raspuns si acestei intrebari, sunt facut pentru a traii singur, de a ma descurca pe forte proprii, dar parca totusi am nevoie de cineva caruia sa ii povestesc tot ce fac, sa ma pot bucura de lucruile care le facu cu altcineva, sa imi pot impartasii durerea cu altcineva. Ma simt atat de incarcat de ganduri si singura modalitate de a scapa sunt paginile albe pe care imi vars fiecare gand. Sunt momente in care nici asta nu ma mai ajuta, am pornit in cruciade cu gandul ca lupta ma va ajuta sa uit de durere. E o solutie, dar e doar ceva temporar. Sa imi inec amarul in alcool? NU! Sunt mai capabil de atata, am vazut persoane distruse, persoane respectate care nu au cazut in razboaie grele dar care s-au lasat ispititi de miresmele alcoolului.

Acum, dupa multi ani, primesc o scrisoare de la Fortuna, timp de cateva luni scrisoarea a stat aruncata intr-un colt al camerei in care locuiam, nu indraznisem sa o deschid. Ispita era mare, dar frica de durere era mai mare. Nu stiam sigur ce aveam sa citesc, imi era frica de inca o deceptie dar in acelasi timp imi faceam griji de starea fluturasului.

Intr-o seara, stand la foc, cu gandul in toate directiile m-am decis ca e timpul sa deschid scrisoarea si orice ar fi sa scrie. Mainile imi tremurau, ma simteam molesit doar cum ma apropiam din ce in ce mai mult de scrisoarea aceea. Parca pierdusem sange in cantitati mari pe drumul scurt de la locasul inflacarat pana la dulapiorul pe care statea. Intr-un final ma trezesc cu scrisoarea in mana, o desfac incet si incep sa citesc printre randuri:

“Draga Caracol,

A trecut mult timp de cand nu am mai auzit ceva de la tine sau de tine, imi faceam griji pentru tine. Acum cateva saptamani a trecut prin satul nostru o ostire care marsaluia spre apus. Comandantul ostirii a cerut azil in satul nostru pentru a se odihnii peste noapte, fiind osteniti dupa 2 sapt de marsaluit in continuare. La cateva ore dupa ce ostirea ajunsese pornise un zvon, comandantul intreba de Caracol, stiind ca stationeaza in acest sat. Fiind foarte mirata de cine ar fi putut sa te cunoasca l-am intrebat pe comandant cine intreaba de tine si ce treaba ar avea de rezolvat cu tine ( nu stiu de ce simt nevoia de a te proteja in continuare cand eu nici nu stiu sigur daca mai traiesti sau nu) . Comandantul imi raspunse foarte respectuos ca se numeste Antenute si ca voi doi sunteti prieteni, camarazi in arme si nu in ultimul rand frati. Foarte uimita ii povestesc cele intamplate, iar el cu un zambet cu subinteles se uita la stele, de parca stia dupa cum erau aranjate cum sa te gaseasca pe tine. Mi-a zis sa nu imi fac griji caci cu siguranta esti bine.

Dupa cateva zile de la plecarea ostirii primesc o scrisoare de la Antenute, cu o adresa, spunandu-mi ca acolo te voi gasii pe tine, poate nu acum, poate nu peste o saptamana, dar intr-un final te voi gasii. Caracol, sper din tot sufletul ca vei apuca sa citesti aceste randuri, ca moartea nu a fost atat de cruda incat sa te ia de langa mine inainte sa iti pot spune inca odata ca te iubesc. Cu toate ca ai fost plecat atata timp, ca eu sunt casatorita si ar trebuii sa fiu fericita, eu inca te iubesc. Nu iti cer acelasi lucru inapoi, vroiam doar sa sti ca flacara pe care tu ai aprinso in sufletul meu inca arde pentru tine.

Te rog ai grija de tine, te rog da-mi un semn de viata. Ma doare tacerea ta.

Te-am iubit si te voi iubii pana moartea imi va lua ultima rasuflare.

Fortuna. ”

Citeam scrisoarea pentru a 10 a oara de cand o deschisesem, iar acum ma aflam pe drumul care ma ducea la cazarma la care Antenute era stationat. Vroiam sa vorbesc cu cineva, furia oarba care ma indrepta spre razboaie nu imi mai oferea nici o alinare. Eram pregatit sa mor, stiam ca daca aveam sa mor, aveam sa mor cu numele ei pe buzele mele. M-am hotarat ca nu mai aveam de gand sa fug. Pentru ca nu ai cum sa eviti ceva ce iti e predestinat.

Cu zambetul pe buze dupa ani de zile, ma uitam spre maretul soare cu o privire sfidatoare.

Caracol: “Sunt mai tare si decat tine acum, opreste-ma daca poti! “

Leave a comment »

Testament…

February 12, 2008 · Filed under Viata unui melc

De cate ori aveam sa imi calc peste principii? Am inceput sa creez un obicei de a imi calca peste reguli, peste credinta si ceea ce imi era cel mai greu sa imi calc pe inima. PENTRU CE? De ce e dragostea atat de importanta? De ce simtim nevoia de a fi completati de cineva? Nu cred ca as putea afirma ca ma iubesc pe mine insumi, narcisismul nu ma caracterizeaza, dar as vrea sa pot elimina partea din sufletul meu care se hraneste pe dragoste.

Din nou ma gasesc ridicandu-mi bucatile de inima de pe podeaua intunecata a mintii mele. Avea oare sa inceteze acest obicei? Ma gandesc in mintea mea, ca ar trebuii sa iau un burete cu care sa sterg tot trecutul meu, sa uit si sa las in urma tot ce am fost si sa incep sa cladesc ceva nou. Temeliile sa nu mai fie atat de subrede, iar suferinta sa nu isi aiba locul acolo.Dar sunt atatea amintiri, cerul, luna, stelele, sunetul vantului care bate noaptea. Tot ce ma inconjoara imi aduce aminte de ea. Vreau sa inceteze, vreau sa pot sa scap odata de ea!

Am ajuns la stadiul in care fiecare gand la ea ma dezgusta, fiecare privire inapoi spre ceea ce a fost si ceea ce e acum imi provoaca sila. Dar totusi nu o pot elimina din sistemul meu de ecuatii.

Dar pana la urma asta va fi raspunsul meu. Voi sterge totul cu mana mea. Voi lasa in spate tot ce ma reprezinta pe mine, amintiri, poze, miresme si ganduri legate de ea. Las in urma mea aceste pagini celor care inteleg prin ceea ce trec eu, cu speranta ca nu vor face aceleasi greseli pe care le-am facu eu. Nu e un manual de instructiuni, nu sunt reguli stricte de a interactiona si a actiona ci un ghid. Ceea ce te defineste ca persoana e trecutul tau, ceea ce ma defineste pe mine ca persoana a fost ea.

“Adio Fortuna!”

Leave a comment »

Adio din nou

February 8, 2008 · Filed under Viata unui melc

Ce se intamplase cu totul, de ce schimbare nu imi afectase doar judecata ci si sentimentele celor din jurul meu? Ce se intamplase cu Fortuna? Defapt de ce imi mai pun aceasta intrebare cand eu am fost acela care a parasit-o pentru alta?

“dobitocule…” sa fie oare prea tarziu pentru a indrepta greselile imaturitatii mele? Nu o pot pierde acum, nu tocmai acum cand am gasit-o…

Tristetea acelui moment inca ma bantuie, faptul ca acel sarut mi-a fost negat a fost o dovada ca voi avea de platit scump pentru greselile comise in trecut, iar pretul nu era ceva usor de descris sau chiar de gasit. Aflandu-ma in bratele Fortunei, ma simteam oarecum in siguranta, pentru prima data realizez ce inseamna sentimentul de a te intoarce acasa, dupa ce i-am vazut din nou pe toti, nu stiam ca eram cuprins de un dor nebun pentru sateni, iar pana la urma ce inseamna sa te intorci acasa? E pur si simplu un zambet calduros, un sarut sau o imbratisare de la cei care tin la tine, sa te simti bine venit si in acelasi timp sa sti ca faci parte din familie. Asta imi lipsea din ideea de ” acasa” , familia.

Printr-o miscare rapida, sunt rupt din aceasta lume in care ma aflam acum si gaseam raspunsuri, Fortuna ma inlatura si ma plezneste zdravan

Fortuna: “Vreau sa pleci! Vreau sa pleci si sa nu te mai intorci! ” Avea privirea plina de ura, ochii rosii si plin de lacrimi. Vorbea din suflet? Chiar ma vroia sa plec? De ce ? Ce se intamplase?

Caracol:” Fortuna… de ce? ”

Fortuna:” Nu putem exista impreuna, asta mi-ai aratat tu in momentul in care mi-ai intors spatele si ai plecat in cautarea unei fantasme”

Caracol:” Am fost un idiot ca am facut asta, eram mic si reactionam pe impulsuri, iar pe moment eu credeam ca ceea ce am facut era cel mai bine. Am gresit, iar in momentul in care am realizat ca am gresit m-am intors inapoi la tine. ”

Fortuna: “La fel ca tine si eu am facut greseli, iar una din ele a fost sa nu te astept…” Lacrimile nu se mai vedeau, fata ei fiind acoperita cu ambele maini, dar suspinele inca se auzeau printre cuvinte.

Fortuna: ” Nu credeam ca aveai sa te intorci, iar la sfatul parintilor, m-am casatorit cu altcineva…”

Vestea aceasta m-a lovit ca un pumnal in inima, nu stiam ce simt, nu stiam cum sa reactionez. Vroiam sa spun ca visez urat, ca totul v-a trece. Inchid ochii sperand sa ma trezesc din cosmar, dar cand ii deschis vad aceasi imagine trista care ma duce la acelasi gand

” Am pierdut-o”

Imi trag sufletul incercand sa ignor sentimentele de ura si luciditatea cu care gandeam acum, o intreb dintr-o rasuflare

Caracol: ” Il iubesti? ”

Uimita de ceea ce aude, se opreste din plans, se uita adanc in ochii mei care erau acum cuprinsi de o raceala de nedescris. Ma aflam intr-o stare intre bucurie si tristete, privirea mea oglindind starea sufletului meu, care acum cateva minute ardea , inconjurat de un strat de gheata. Fortuna se pregatea sa imi raspunda, parea sa ezite, oare daca ma va mintii imi voi da seama de asta?

Fortuna : ” … da… Il iubesc!”

Ce e acela univers propriu, ce e aia lume, ce aia constiinta si sentimente. Totul ma parasise in acel moment. Doar sufletul care parea sa fie lipit de corpul meu si refuza sa iasa. Vroiam sa stiu ca nu e adevarat ceea ce imi spusese, vroiam sa stiu ca inca ma iubeste. Cum gandurile mele fugeau de la unul la altul, gandindu-ma la fiecare greseala si la o potentiala repercursiune o aud vorbind din nou

Fortuna: ” …nu te mai iubesc…”

Imi confirmase cel mai mare cosmar al meu. Durea ingrozitor de rau, credeam ca aici se termina totul. Am fost strapuns de multe ori pe perioada razboiului dar niciodata nu m-a durut atat de rau. Pentru asta am venit acasa? Nu mai vreau…

Fara sa ma scot un cuvant, fara sa mai arunc o privire in directia ei, imi intorc spatele si incep sa o iau usor in directia opusa. Nu stiam ce aveam de gand sa fac, dar cu siguranta nu aveam de gand sa mai stau acolo sa mai indur durere. Indepartandu-ma putin o aud in spatele meu urland

Fortuna: ” Priveste-ma acum macar, nu ma mai parasii inca odata fara sa imi arunci macar o privire sau fara sa imi spui ceva!!!”

Ma opresc din mersul meu agale, aplec capul iar cu o voce ragusita, ii raspund cu ceea mai mare durere

Caracol: ” Pentru tine am devenit o stafie, de ce cauti mangaierea privirii mele? ” Ultimele cuvinte pe care aveam de gand sa ii le adresez. Continuandu-mi drumul ajung la casa in care eram gazduit, stand in fata casei ma gandeam la ce aveam sa fac de aici in colo, era destul de clar ca nu aveam cum sa raman aici. Cu toate ca in sfarsit am inteles si eu notiunea de acasa si simteam si eu ca imi pot definii existenta prin termenul de familie, aveam sa fiu dezamagit din nou, drumul meu nu se putea oprii atat de usor, atat de subit.

Mi-am impachetat lucrurile si eram pregatit pentru a pleca din nou la drum la prima raza de lumina. Inainte sa ies din sat, o aud in urma mea strigand

Fortuna: ” NU PLECA!!”

Caracol : ” …” suspin incet si o astept.

Caracol: ” Ce mai doresti? Simti nevoia de a rasucii cutitul in inima mea? Vrei sa imi mai spui odata ca nu ma mai iubesti? ”

Fortuna: ” Te rog nu mai pleca! Te rog ramai? ”

Caracol: “Nu pot. Sti prea bine asta..”

Fortuna: ” Unde vei avea sa te duci ? ”

Caracol: ” Ma voi intoarce inapoi la singurul lucru care ma face sa ma simt in viata, razboiul…”

Aveam sa imi continui propozitia, dar simteam ca nu mai puteam, un nod in gat ma oprea sa imi termin propozitia. Ultimele cuvinte iesind cu dificultate si parca erau soapte…

Caracol: “…am murit de mult, am reinviat pentru a imi ucide si ultima parte care m-ai ramasese din sufletul meu, trebuie sa plec de aici, nu am reinviat pentru asta.”

Leave a comment »

Un raspuns al retrospectivei

January 23, 2008 · Filed under Viata unui melc

Jurnalul continua la fel ca si calatoria mea in cautarea fericirii. Sunt inca prea imatur ca sa imi dau seama ce e aceea fericire deplina, sunt in cautarea ei, dar totusi sunt departe de a imi da seama ce este aceasta. Deocamdata pentru mine definitia fericiri e sa fiu cu ea, sa o pot vedea in fiecare dimineata sa o pot saruta in momentu in care deschide ochii, sa o pot tine in brate cand plange … se poate sa gresesc, dar vreau sa stiu, sa stiu ca acesta e raspunsul sau nu, sa stiu daca drumul meu a luat sfarsit sau nu.

Am pornit la drum in cautarea unui raspuns universal, un raspuns esential existentei mele. Aveam sa gasesc fericirea sau o alta deceptie in aceasta cautare? La inceput ma gandeam ca aveam sa plec in cautarea acestui raspuns cu prietenul meu foarte bun, dar dupa trezirea din somnul adanc imi dadusem seama ca nu aveam cum sa il implic pe Antenute in cautarea mea, trebuia sa fac asta singur.

Ajuns in satul Fortunei ma simteam ca acasa, era un sentiment atat de familar, ma simteam in siguranta departe de razboaie si probleme. Aici nu existau probleme rasiale, probleme etnice, aici toata lumea era binevenita si tratat ca un membru al familiei. Ajunsesem la locul deschis unde petrecusem ultimele clipe cu Fortuna. Eram cuprins de un sentiment de melancolie, eram fericit in acelasi timp. Oare lucrurile au ramas la fel cum le-am lasat?

Ma indreptam spre scorbura in care se adaposteau pe perioada iernii. Copii se jucau pe cam, batranii stateau la povestile interminatible, barfe dupa parerea mea, iar cei de varsta mijlocie isi vedeau de treaba. Lucrurile nu mai erau cum le lasasem, satul parea pregatit de razboi. Ce se intamplase in tot timpul in care eu am fost plecat?

Inainte sa ajung la adapost o vad, aceasti fiinta gratioasa care se misca printre copii ca o regina, aceasi miscare lina care amana orice durere, dar nu ii mai recunosteam ochii, parca aceasta fiinta vazuse ce e aceea tragedie, nu mai exista inocenta pe fata ei. Oare vazuse ce vazusem si eu, ura si durerea lumii? Ar fi indicat sa ma duc la ea sa vorbesc cu ea? Eu am plecat, eu am lasato, eu am fugit din bratele ei, cum sa ma duc la ea acu?

” Adunate, pentru asta ai venit!”

Ma indrept spre ea, iar privirea ei se indreapta spre mine, simteam ca nu ma mai pot misca, dar in schimbul unei priviri calde ea se uita la mine dupa care fara sa imi acorde nici un fel de atentie se intoarce inapoi la activitatea ei. Ce se intampla? Nu ma recunoaste! Cu siguranta asta este. Cu pasi marunti ma apropiu de ea…eram atat de aproape incat puteam sa simt sarutul ei din ultima noapte petrecuta cu ea, mirosul ei si nu in ultimul rand atingerea ei.

Caracol: “Fortuna?!”

Fortuna: ” Da..”

Caracol: ” Sunt eu, melcul pe care l-ai botezat …”

Din culorile vi de pe fata ei acu se vedeau culori din ce in ce mai palide, parea sa fie uimita dar in acelasi timp confuza

Fortuna: “Caracol…? ”

Caracol: “Da..”

Fortuna: “Tampitule…”

Cu lacrimi in ochi ma cuprinse in brate si ma strangea din ce in ce mai tare. Ma simteam iubit, dar aveam sa ma izbesc de un zid, totul era prea frumos ca sa fie adevarat. Simteam cu lacrimi calde imi siroiau pe gat, plangea!

Caracol : ” De ce plangi Fortuna!?”

Fortuna: ” Pentru ca esti un mare dobitoc! Unde ai fost? Ce ai facut? ”

Caracol: “Am sa iti povestesc totul mai in colo, acum am nevoie de odihna si de tine..”

Fortuna: ” Primisem stiri ca razboiul se apropia de noi, auzisem ca tu ai murit in acel razboi…Boule!!! De ce nu mi-ai scris? ”

Simteam ca ma strange din ce in ce mai tare, siroiul de lacrimi nu se astampara, simteam ca o doare… Pentru ea era o intalnire cu o stafie… Era adevarat nu ii scrisesem nimic in ani lungi, dar adevarul era ca nici nu ma gandeam la ea, eu plecasem in cautarea altei femei….eram dezgustator din acest punct de vedere, dar totusi ea ma primise cu bratele deschise si cu lacrimi in ochi. Ma simteam ca un magar din aceasta cauza.

Caracol: ” Prostanaco, am plecat ….”

Fortuna: ” Taci! Nu vreau sa stiu!”

Cautam o explicatie pe care ea nu vroia sa o auda. Ma simteam bine in bratele ei calde, ma simteam iubit, simteam ca o iubesc si eu, eram fericit, dar parca asta nu era tot. Sentimentul incertitudinii dainuia in adancul meu, parca ma asteptam sa fiu lovit de o stire proasta. In acest moment nimic din toate acestea nu contau. Prin siroiul de lacrimi incercasem sa o sarut, dar in locul buzelor ei calduroase, buzele mele se intalnisera cu obrazul ei, un semn clar ca nimic din ceea ce am lasat eu in urma nu a ramas la fel, la fel cum eu m-am schimbat si lucrurile din trecutul meu s-au schimbat.

Leave a comment »

Fantasmele trecutului

January 17, 2008 · Filed under Viata unui melc

E frig..

Bate un vant rece, iar eu raman imobilizat pe pamantul imbibat cu sangele sutelor de gandaci care luptasera in acest razboi crud, dar acum nimic din toate acestea nu mai conteaza. Ceea ce e important e ca am castigat razboiul, tiranul a fost inlaturat, l-am omorat cu o sete de nedescris. Era pentru prima oara cand m-am simtit in viata, prima data cand mi-am gasit un rost in aceasta lume. Luptam pentru libertate, egalitate si diversitate. Refuzam sa cred intr-o rasa pura care trebuia sa conduca aceasta lume. Stand intins pe jos ii vedeam pe camarazii mei cum inaintau, vroiam sa pot si eu sa ma ridic sa imi continui lupta, dar eram mult prea ranit. In ultimele momente de luciditate am inceput sa ma gandesc la Fortuna, nici acum nu imi pot da seama de ce, dar incepusem sa uit ce e aceea caldura unui zambet, unei imbratisari, unui sarut.. simteam ca dragostea imi aluneca printre degete. Cu toate ca luptand ma simteam in viata si cu un rost, fara dragostea ei nu ma simteam intreg. De ce am plecat de la ea ? De ce nu am ramas cu ea ?

“Prostule!!”

Nu mai era cale de intoarcere, simteam cum viata mea se stinge iar eu nu puteam face absolut nimic decat sa stau si sa privesc. Ochii imi erau deja grei, singura lupta care o mai duceam eu era aceea de a-mi pastra ochii deschisi. Aveam vointa de a lupta cu moartea insasi.

“Nu ma voi dat batut..”

Dupa aceste cuvinte, totul se intuneca si ma trezesc pe un camp insorit. Eram singur privind in larg. Acesta a fost finalul meu?

Fortuna : “Te simti implinit acum? ”

Caracol: ” CE?”

Fortuna: “Te simti implinit prin ceea ce ai realizat in viata asta? ”

Caracol: “uhm.. Un singur regret am. Nu am sa ma iert niciodata ca nu am sa te mai sarut vreodata, ca nu am sa te mai pot tine inca o singura data in bratele mele sa ma strangi sau sa te mai vad zambind.”

Fortuna: “Tu ai spus melcusor: <Iei o decizie si mergi inainte fara regrete >, acum imi spui ca regreti?”

Caracol: “DA! NU AM SA MOR AICI! AM PREA MULTE DE FACUT INCAT SA MOR AICI!!”

Fortuna: “Ne vom vedea in curand, dar asta nu inseamna ca fericirea ta e pe aproape! ”

Vroiam sa ii ofer o replica, vroiam sa ii spun in ce consta fericirea mea, dar nu am mai putut. Universul in care ma aflam acum parca se afla intr-un vartej de apa. Totul devenise neclar, ma aflam din nou in camera intunecata din subconstientul meu. Nu murisem, luptam!

Ma trezesc din cosmarul pe care il aveam sa imi dau seama ca durerea pe care o suprimam cu atata vointa, ma cuprinse cu totul! Simteam fiecare zgarietura, rana si fiecare picatura de sange care se scurgea din corpul meu imobilizat. Eram in centrul de recuperare. Antenute statea langa mine cu lacrimi in ochi.

Antenute: ” Caracol, nu murii! NU E TIMPUL TAU! NU TU TREBUIA SA MORI ! EU TREBUIA SA FIU IN LOCUL TAU! ERA RAZBOIUL MEU! ”

Cu o voce ragusita si cu putina vlaga in ea ii rapund

Caracol: “Batrane, daca imi dai sabia ta, promit sa nu mor…” Termin fraza schitand un zambet, dupa care observ bucuria pe chipul lui Antenute. Prietenul meu care statuse langa mine si la bine si la rau! Capitanul meu, prietenul meu si camaradul meu, Antenute!

Antenute: “Te vei face bine prietene, acu incearca sa dormi. Cand te vei trezii voi fi tot aici, langa tine!”

Caracol: “Antenute, vreau sa plec in cautarea ei, vreau sa fiu complet ..”

Fara sa imi pot termina propozitia, alunec usor pe taramul viselor, ochii greoi inchizandu-se usor. Imaginea incetosata parea sa dispara cu totul. Pentru prima data ma simteam in siguranta. Stiam ca voi reusii sa dorm linistit atata timp cat Antenute e de partea mea.

Leave a comment »